Platformă care să adune laolaltă, pentru a putea fi comparate, experienţele personale ale fiecăruia cu mita, cu traficul de influenţă, cu atenţiile, cadourile, foloasele necuvenite şi toate celelate forme ale corupţiei, în funcţie de câţi bani a oferit şi cui.
Cum
- Implicarea pârâcioşilor în raportarea preţului corect al şpăgilor
- Construirea unei hărţi a mitei, traficului de influenţă, foloaselor necuvenite în patria noastră
- Traducerea costurilor la nivel naţional şi individual, ca un fel de indice bursier
Impact
- Măsurarea corupţiei la nivel naţional prin prisma experienţelor cetăţenilor
- Conştientizarea costurilor corupţiei pentru individ şi pentru comunitate
- Stricarea pieţei—pentru prima oara în istoria omenirii, afaceriştii, economiştii, finanţiştii, politicienii şi cetăţenii se vor bucura să afle veşti despre scăderea indicelui bursier al şpăgilor pârâte în România (dacă pârâcioşii reuşesc să spargă piaţa corupţiei, evident—altfel, indicele va creşte şi vom avea şi noi faliţii noştri!)
Tot poporul :-) toţi foştii pionieri şi utecişti, toţi aspiranţii capitalişti :-) toţi, nene!!!
Formă
Platformă on-line dinamică, oarecum similară cu Bribespot, dar din care se vor evidenţia comparaţiile calitate-preţ, campionii non-şpăgari, indicele bursei şpăgilor :-)
Informaţii conţinute
- Harta locurilor şi domeniilor în care se duce mita – fiecare persoană care introduce o mită plătită este anonimă (poate însă să îşi construiască un avatar de pârâcios şi un jurnal al mitei plătite de-a lungul timpului, în care poate nota şi povestea mitei) şi furnizează următoarele informaţii: oraş, suma plătită, domeniu (sistem sanitar, administraţie publică etc) şi profesia căreia i s-a oferit mita, respectiv calitatea serviciului primit
- Pentru fiecare sumă introdusă, se traduce mita în număr de ciocolate pentru x copii orfani, pâini pentru x pensionari, locuri de muncă pentru x km de autostradă sau galerie de mină, cofinanţare pentru x proiecte din bani europeni etc…
prelucrare după o hartă de la www.riscograma.ro |
0 comments:
Trimiteți un comentariu