Adică, mai exact, cum se sparge piaţa?!? De ce să te faci pârâcios alături de mine?!? Păi, hai s-o luăm pe puncte, cum ne roagă oamenii ăştia de la Restart:
Fezabilitate
Da, bre, se poate realiza din punct de vedere tehnic şi nici nu m-aţi intimidat cu cuvântul ăsta greu de-a trebuit să-l caut in dicţionarul de sinonime :-) pfff, alt cuvânt greu, potenţial—păi, dacă vinetele sunt mai ieftine-n obor decât lângă gară, nu mă duc să le cumpăr de-acolo?!? de ce aş face altfel când vine vorba de doctor, de prof, de inspector?!? eu zic că va produce o schimbare uite-aşa de mare!!!
Relevanţă
Iaca, am schimbat cuvântul, c-am fost atent când a zis profa de română să nu ne repetăm la compunere, plus c-am mai învăţat şi eu ceva, de când m-aţi pus să deschid dicţionarul :-) păi, ideea asta îl educă pe plătitorul de şpagă, în sensul că poate primi acelaşi lucru pe bani mai puţini sau chiar deloc, dacă află unde să se ducă; îl mai educă şi pe pârâciosul voluntar, arătându-i că informaţia pe care el o oferă chiar le este utilă şi altora; şi pot spera că-l mai educă şi pe politicianul care încă nu şi-a putut imagina (sau n-a vrut să-şi imagineze) că piaţa deciziilor corupte se poate sparge prin acţiunea directă a oamenilor de rând, mai degrabă decât prin legi întortocheate, oculte, impredictibile...
Sustenabilitate
Voi chiar vreţi să citesc tot dicţionarul?!? investiţii, hă?!? păi, dacă oamenii investesc timp să dea cu pâra, eu zic că-i suficient, tovarăşi :-) mie, beneficiile sociale şi materiale ale unei societăţi lipsite de corupţie îmi sunt evidente! cei mai interesaţi ar trebui să fie chiar cei care pot învăţa ceva din platforma asta, iar eu nu pot decât să sper că plătitorul de şpagă care era dispus să plătească 100 de lei, dar şi-a rezolvat problema pe gratis, se va gândi să doneze 5 lei pentru platformă :-)
Inovaţie
Hmmm, aici văd două componente foarte distincte: pe de-o parte, propunerea asta nu-i chiar nouă; mecanismul a mai fost testat, din câte ştiu eu, în 2003-04, însă cu mijloace rudimentare (vezi Aici corupţia se opreşte) şi cu efecte extrem de localizate geografic (numai 300 de oameni, în Bucureşti, Bacău şi Sibiu)... dar, de data asta, avem social media accesibile, cu deschidere la scară naţională, iar rata de penetrare a internetului şi a telefoniei mobile a crescut enorm spre monstruos! (vezi Public Intelligence) pe de altă parte, propunerea asta e mama inovaţiei, pentru că încearcă să spargă o piaţă neagră, destul de bine consolidată, cu mijloace simple ale economiei de piaţă—accesul la informaţii, concurenţa, raportul calitate-preţ :-) din câte am auzit, economiştii şi-ar da o mână şi-un picior să vadă rezultatele acestui experiment :-D
Schimbare
Cu mic, cu mare, pân' ne punem pe picioare... eu zic să facem un pariu pe dimensiunea asta: că-n 6 luni (din momentul lansării platformei) vom avea un număr suficient de mare şi de variat de utilizatori, astfel încât sociologic, statistic, metodologic corect şi-n marja de eroare, vom şti măcar preţul corect al şpăgii pentru anestezia la cezariană şi că, după încă 6 luni, preţul ăsta va fi scăzut cu cel puţin 10%... dacă pierd pariul, promit să dau o cină unei (singure!) reprezentante a grupului de cârtitori, ceea ce înseamnă că până şi detractorii proiectului vor trebui să se implice, să se organizeze, să dezbată şi să voteze :-)
Ei, vă prindeţi?!? V-am convins?!? [gândiţi-vă că sunteţi la concert:] Toată lumea mâinile sus!, să v-aud, cântaţi cu mine: Nu, co-rup-ţia nu a-re zi-le,//Pâ-râ-cioşii sunt aici cu mi-ne!//Spar-gem pia-ţa, frate, pâ-nă mâi-ne,//Cu Restar-tu' fa-cem bi-ne,//Bur-sa şpă-gii se dă-râmă,//Bum!
Cum adică? (Soluţia!)
Soluţia
Platformă care să adune laolaltă, pentru a putea fi comparate, experienţele personale ale fiecăruia cu mita, cu traficul de influenţă, cu atenţiile, cadourile, foloasele necuvenite şi toate celelate forme ale corupţiei, în funcţie de câţi bani a oferit şi cui.
Cum
Impact
Tot poporul :-) toţi foştii pionieri şi utecişti, toţi aspiranţii capitalişti :-) toţi, nene!!!
Formă
Platformă on-line dinamică, oarecum similară cu Bribespot, dar din care se vor evidenţia comparaţiile calitate-preţ, campionii non-şpăgari, indicele bursei şpăgilor :-)
Informaţii conţinute
Platformă care să adune laolaltă, pentru a putea fi comparate, experienţele personale ale fiecăruia cu mita, cu traficul de influenţă, cu atenţiile, cadourile, foloasele necuvenite şi toate celelate forme ale corupţiei, în funcţie de câţi bani a oferit şi cui.
Cum
- Implicarea pârâcioşilor în raportarea preţului corect al şpăgilor
- Construirea unei hărţi a mitei, traficului de influenţă, foloaselor necuvenite în patria noastră
- Traducerea costurilor la nivel naţional şi individual, ca un fel de indice bursier
Impact
- Măsurarea corupţiei la nivel naţional prin prisma experienţelor cetăţenilor
- Conştientizarea costurilor corupţiei pentru individ şi pentru comunitate
- Stricarea pieţei—pentru prima oara în istoria omenirii, afaceriştii, economiştii, finanţiştii, politicienii şi cetăţenii se vor bucura să afle veşti despre scăderea indicelui bursier al şpăgilor pârâte în România (dacă pârâcioşii reuşesc să spargă piaţa corupţiei, evident—altfel, indicele va creşte şi vom avea şi noi faliţii noştri!)
Tot poporul :-) toţi foştii pionieri şi utecişti, toţi aspiranţii capitalişti :-) toţi, nene!!!
Formă
Platformă on-line dinamică, oarecum similară cu Bribespot, dar din care se vor evidenţia comparaţiile calitate-preţ, campionii non-şpăgari, indicele bursei şpăgilor :-)
Informaţii conţinute
- Harta locurilor şi domeniilor în care se duce mita – fiecare persoană care introduce o mită plătită este anonimă (poate însă să îşi construiască un avatar de pârâcios şi un jurnal al mitei plătite de-a lungul timpului, în care poate nota şi povestea mitei) şi furnizează următoarele informaţii: oraş, suma plătită, domeniu (sistem sanitar, administraţie publică etc) şi profesia căreia i s-a oferit mita, respectiv calitatea serviciului primit
- Pentru fiecare sumă introdusă, se traduce mita în număr de ciocolate pentru x copii orfani, pâini pentru x pensionari, locuri de muncă pentru x km de autostradă sau galerie de mină, cofinanţare pentru x proiecte din bani europeni etc…
prelucrare după o hartă de la www.riscograma.ro |
Problema
- Cu toţii ştim că e corupţie în România, însă dimensiunea acesteia nu se poate estima cu exactitate—când vine vorba despre mită, despre trafic de influenţă, despre foloase necuvenite, habar n-avem cât costă, de fapt, deciziile sau serviciile de care avem nevoie; dacă-ţi trebuie o operaţie, o autorizaţie, un contract, ce faci, suni un prieten sau iei 50-50? pe bune, ştii unde să te interesezi sau de unde-ai putea afla care-i preţul corect la bursa şpăgilor?!?
- Ce înseamnă corupţia pentru fiecare dintre noi şi traducerea ei în concret pot creşte intoleranţa fiecăruia la ea—e mult sau e puţin un pachet de cafea?, un buchet de flori?, o ciocolată?, o mie de euroi?, o juma' de miel sau de purcel sau de viţel?; pentru cine sau faţă de cine evaluez dacă e mult sau puţin?; oare există cineva care ar putea să-mi dea/facă aceeaşi operaţie, aceeaşi autorizaţie, acelaşi contract, cu o şpagă mai mică sau chiar cu totul şi cu totul fără şpagă?!?
Pârâciosul sparge piaţa ;-)
Cred că sunt un om prins între două lumi, ca fiecare dintre cititorii platformei Restart. O lume în care trăim şi/sau am trăit, respectiv o lume către care aspirăm. Vreau economie de piaţă peste tot, capitalism, frate!, deşi am fost pionier şi utecist în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Am cunoscut pârâcioşi în comunism—o duceau bine atunci, o duc bine şi-acum; cu alte cuvinte, pârâcioşii din comunism trăiesc bine din corupţie, în corupţie...
Oare n-am dreptate să mă gândesc că pârâcioşii corupţiei o vor duce bine în capitalism?!? Sunt unii care zic chiar despre corupţie că vine de la comunişti, că tot cu co- începe; n-am să-i contrazic aici, că eu intenţionez altceva: Vreau să sparg piaţa corupţiei, folosind mecanismele economiei de piaţă, dar pentru asta am nevoie să uitaţi de conotaţia negativă a cuvântului pârâcios şi să verificăm împreună ipoteza că pârâcioşii corupţiei de azi o vor duce mult mai bine în capitalismul integru de mâine ;-)
Oare n-am dreptate să mă gândesc că pârâcioşii corupţiei o vor duce bine în capitalism?!? Sunt unii care zic chiar despre corupţie că vine de la comunişti, că tot cu co- începe; n-am să-i contrazic aici, că eu intenţionez altceva: Vreau să sparg piaţa corupţiei, folosind mecanismele economiei de piaţă, dar pentru asta am nevoie să uitaţi de conotaţia negativă a cuvântului pârâcios şi să verificăm împreună ipoteza că pârâcioşii corupţiei de azi o vor duce mult mai bine în capitalismul integru de mâine ;-)